In decembrie 1989 mama a ramas insarcinata cu mine. In mijlocul revolutiei anticomuniste eu eram deja mai mult decat un embrion. Mama era tanara, avea 20 de ani si cara cu ea o valiza grea, plina cu ramasitele unei copilarii nedrepte. Pentru ea, embrionul de mine a reprezentat speranta ca intr-o zi o parte din ea va continua sa traiasca prin mine. Ea mereu si-a dorit ca eu sa am o viata mai buna si sa ating stelele pe care ea nu le-a putut atinge.
Am auzit atatea istorisiri de la parinti si bunici despre Romania comunista si abia la maturitate am realizat cat curaj si cata speranta a avut mama cand s-a decis sa ma aduca pe lume in plina cadere a comunismului. Eu cred ca generatia noastra sta la temelia progresului pe care parintii nostri si l-au imaginat pentru societatea romaneasca.
In august 1990 mama mi-a dat viata si a fost dragoste la prima vedere. Ea mereu imi povesteste cu un aer revolutionar cum spunea la toata lumea in maternitate ca ea are cel mai frumos copil. Totusi, de la tata am auzit contrariul. El spune ca eram chiar uratica si paroasa, dar mama ma vedea cea mai cea. Tot de la tata am auzit ca dupa ce m-a nascut, mama s-a transformat total. Ea era slabita fizic, dar era atata de mandra de faptul ca mi-a dat viata. Capatase o incredere de sine extraordinara si o forta de putea sa munte si muntii cu ea. Dar acum imi dau seama ca miracolul nasterii a transformat-o intr-o adevarata razboinica neinfricata.
Ea si-a pus cariera si propria fericire pe lista de asteptare si si-a dedicat intreaga viata ca sa ma creasca frumos si sa fie mereu alaturi de mine. Imi aduc aminte ca ma trezea dimineata ca sa ma pregateasca pentru scoala, imi pregatea micul dejul si pachetelul, mergea la serviciu, iar cand se intorcea acasa facea de mancare. Dupa ora opt seara se aseza la bucatarie pe scaun si deschidea cartile ca sa invete. Era studenta la zi la facultate, era mama, sotie si cu job full-time. Nu stiu de unde avea atata putere sa le faca pe toate. Era atat de sarguincioasa incat trecea toate examenele cu note mari. Pe langa toate astea, a mai terminat si un master.
Daca nici mama nu e razboinica, atunci nu stiu cine e.
Mama este o martira. Si-a sacrificat anii din viata ca sa aiba de grija de mine si apoi cu durere in suflet m-a lasat sa imi iau zborul spre "tarile calde". Ea sufera tot timpul ca suntem departe, dar nu se plange niciodata.
Cand ma gandesc la copilaria mea, nu pot sa spun ca mi-a lipsit nimic din partea mamei. Ea mereu a fost acolo. Chiar si astazi cand nu ne vedem des ea este intr-o continua misiune de a-mi oferi toata dragostea si sprijinul ei.
Astazi de 8 martie nu e despre mine, ci e despre tine, draga mama. Tu esti exemplul unei femei adevarate. Ti-am spus si iti mai repet. Imi doresc sa fiu macar un sfert asa mama pentru viitorii mei copii precum esti tu mama pentru mine. La multi ani, iubita mea! Iti multumesc pentru tot si te iubesc pana la Dumnezeu si inapoi.
No comments:
Post a Comment